Ella Coman

Cu pasiunea m-am nascut. Inspiratia vine pe parcurs.

O data in viata vine clipa aceea.

O data in viata simti ca poti iubi cu toata inima, ca poti renunta la tot si o poti lua de la capat, oricare ar fi riscul.

O data in viata ai senzatia corecta ca ai intalnit omul potrivit si ca poti renunta la orice, ca esti gata sa risti totul pentru el.

Timpul trece, iar tu iti dai seama, pe zi ce trece, ca nu ai facut o gresala, ca ai face orice pentru a ramane asa, ca ai face orice pentru a pastra relatia ideala pe care o ai.

Ajungi la 35 de ani si te vezi cu o familie frumoasa, copii.

Ajungi la 45 de ani si ai o cariera buna, o viata decenta.

Ajungi la 55 de ani si iti dai seama ca ii poti oferi copilului tot ce ai tai nu ti-au oferit.

Ajungi la 65 de ani si realizezi ca faci totul de dragul nepotilor.

Ajungi la 75 de ani si constientizezi ca poti lasa mult mai mult decat o amintire.

Ajungi la 85 de ani si vezi ca nu a mai ramas nimic, ca tot ce le mai poti oferi sunt amintirile.

Amintirile sunt cele mai valoroase. Fara ele, suntem nimeni, fara ele, nu suntem noi.

Este tot ceea ce mai ramane dupa si primul lucru la care se vor gandi cei ce vor urma.

Iubirea eterna nu tine de ce spun ceilalti. Iubirea eterna tine de noi, de esenta noastra, de felul nostru de a fi, de firea noastra si modul de a iubi.

Sa iubesti o persoana, pentru 50 de ani, sa ii fii loial si sa te intorci mereu la ea, oricat de departe ai fi, sa fii mereu acolo pentru un sfat sau un sarut, asta inseamna iubire.

Sa fii acolo pentru un punct de sprijin, pentru un ajutor timid, pentru o critica, este esential.

Sa iubesti aceeasi persoana timp de 50 de ani nu este usor, dar este sanatos si benefic.

Reteta nu este scrisa, dar ”medicamentele” se administreaza zilnic, pe tot timpul vietii.

Imi exersez existenta.

Imi exersez puterea de a fi aici, de a scrie ceea ce scriu.

Ma gandesc, totusi, la o viata pe care nu o voi avea, la o viata la care visez, la o viata ideala, lipsita de griji, lipsita de prejudecati, de ganduri lipsite de sens.

Visez la o zi in care toti ne vom putea iubi, indiferent de sex, religie sau orientare sexuala.

Visez la o clipa in care toti ne vom putea indrepta privirile catre Cer si vom putea spune ca suntem egali.

Acum nu suntem.

Privesc in jur si vad oameni ce se pun la zid pentru nimicuri, oameni ce au idei diferite, oameni ce au idealuri diferite.

Privesc in jur si vad ura.

Putina compasiune.

Privesc in jur si vad cum reusim sa ne distrugem existenta zi de zi.

Visez la o zi in care sa nu ne mai mintim, o zi in care sa privim cu totii in aceeasi directie, o zi in care sa putem spune ca am razbatut.

Visez la o zi in care sa nu mai concuram unii cu ceilalti.

Visez la o zi in care fiinta umana sa o depaseasa pe cea spirituala, in care prietenii sa fie adevarati.

Visez la o zi in care sa nu ne mai mintim unii pe altii.

Visez la o zi in care sa fim noi, sa fim onesti, sa iubim, sa pretuim. O zi in care si cel mai mare dusman sa ne iubeasca.

Visez la tine, la acea zi in care vei accepta ca eu sunt asa.

Visez la acea zi in care nimeni nu va mai judeca pentru modul in care iubesc.

Astept ziua iertarii, ziua in care totul va fi normal, totul va fi asa cum am visat.

Atunci cand timpul trece.

Atunci cand nu mai stii cine esti.

Atunci cand ai mustrari de constiinta.

Atunci cand simti ca scrii degeaba.

Atunci exista cineva care iti sopteste ca te inseli.

Eu ma insel.

Ma insel pentru faptul ca imi repet ca urasc.

Regret sa spun ca nu te vreau, desi te ador din tot sufletul.

Exista oameni meniti sa fie impreuna din prima clipa, dar si oameni care sunt meniti sa se caute o viata intreaga.

Cred ca facem parte din a doua categorie.

Poti spune orice, dar nu poti grai fara sa simti pe cineva in suflet.

Poti fi aici, dar acolo esti fara rost.

Ce rost are a trai fara a simti?!

Simtirea, in esenta ei, sta in puterea omului de a fi om.

Simtirea, ca simplu fapt, se reflecta in puterea noastra de a avea acel ceva, de a fi umani, de a fi vii.

A simti umanitatea, insa, nu sta in puterea noastra, ci a existentei eterne. A fi uman inseamna a rezona cu tot ce e viu, cu tot ce e langa tine.

A fi uman, pe scurt, inseamna a iubi.

Au trecut 15 ani. 15 ani in care am invatat sa lupt, sa iubesc, sa iert, sa uit.

Au trecut 15 ani in care am invatat sa iau fiecare sansa, sa profit de ea la maximum, sa o duc la absolut.

In acesti 15 ani am invatat sa fiu eu. Fara prejudecati, fara tameri, fara retineri, fara sa ma tem.

Cred ca am invatat toate acestea de la persoana potrivita.

Viata te duce in locuri de neimaginat, te duce pe fundul prapastiei, apoi te ridica deasupra tuturor si iti da drumul.

Este atat de parsiva si de categorica incat nu poti realiza daca este pe bune sau nu.

Viata, in esenta ei, te face sa te gandesti de zece ori, daca vei lua o decizie sau nu. Te pune pe ganduri in legatura cu orice altceva decat existenta.

Ce rost are?! Ce rost are viata daca nu iti poti da seama daca trebuie sa o traiesti la maxim sau nu?!

Dar realizezi, pe parcurs, ca totul este trecator. Realizezi ca viata este tot ce ai.

Poti lua un moment si sa il transformi in cea mai frumoasa clipa a vietii tale.

Existenta noastra pe Pamant este atat de scurta. Acum esti, maine nu.

Desi este greu de imaginat ca ramai fara cineva drag, acest lucru iti poate da un imbold.

Desi este greu de imaginat ca ramai fara cineva drag, acest fapt te poate mobiliza.

Daca cunosti omul potrivit, la momentul potrivit, poti lua decizii de neimaginat, poti trai asa cum nu iti imaginai.

Tot ce am, datorez unei singure persoane.

Iti trebuie un dram de nebunie, de dorinta, de har. Consider ca le-am primit pe toate in urma cu 15 ani. Consider ca ambitia imi provine tot de acolo.

15 ani in care am invatat cine sunt.