Timpul a trecut pre mine
Si nimeni nu are sa mai stea.
Cine stie cate zile
Oi mai avea.
Copiii departes-s dusi
Si de mine nu le pasa
Vin acas’ din cand in cand
Dar eu cine-s in poarta?!
”Ce faci mama?”
Ma intreaba
Uneori cu vocea rece,
Iar eu le zic,
Mai rar, ce-i drept
”Voua cand o sa va pese?!”
Satul e amutit acum,
E iarna iar si va fi
Peste ulita inghetata
Oare cine va pasi?!
Dar e o bataie in poarta,
Un singur caine latra,
E langa mine orice ar fi
Si totusi nu ma lasa.
”Eu sunt, mama!
Unde esti?”
Aud iarasi cum ma striga,
Dar nu ma pot a urni
In casa e-o pisica.
”Mama, acum venii
Si omatu-i mare,
Dar de la tine tot doresc
O sincera imbratisare.
Stefi e departe
Si trista e trairea,
Fara ea e viata grea,
Dar tu-mi esti lumina”
Pleaca iar si se tot duce
Peste tari si e departe,
Mai da cate un telefon,
Noaptea-n departare.
„Mama, draga mea iubita,
De indata ce-o sa pot
Voi fi acol iara.
Te rog, nu te necaji,
Dar iara ninge afara.”
„Nu te necaji, copile,
Tot aici o sa gasesti
O trista batranica
Desprinsa din povesti.”
Omatu-i mare, ce e drept
Si trista e privirea,
In neant e greu sa cresti
Trista e iubirea.”
”Mama, draga, draga mea,
Chipul tau e chiar o stea
Din nea iti cern iubirea
Te rog, totusi,
Nu-ti feri privirea.”
”Cu greu v-am crescut oricum,
Cu greu va cern privirea,
M-ati parasit aici cu toti
Nu va feri iubirea!”
”Mama, atat iti spun,
Nu are rost sa cern,
Tot ce am cunoscut,
Iti doresc si sper!”
”Vreau sa fie tot la fel,
Sa fie ca din cer,
Sa fie dragoste si rai,
Sa fie in eter”.
Dar ai plecat, draga mamica,
Neaua tot s-asterne
Peste iubirea ta cea mare
Astern regrete eterne.
Pasesc cu teama-n curte,
Cainele ma-mbie,
Parca mai ieri erati
In dulce armonie.
A trecut si iarna noastra,
A trecut iubirea,
Vai, cat de trista e,
Totusi, despartirea!”
Andreea Coman 