Traieste acum pentru ca maine s-ar putea sa nu mai fii

Cum te poti trezi dimineata atat de simplu, crezand ca tot ce ai ti se cuvine?! Cum poti trece nepasator pe langa oameni care iti vor binele?! Cum poti spune ca totul este intamplator si nimic nu ti se poate intampla?!

Totul se poate intampla subit. Intr-o secunda, totul se poate pierde.

Vei fi ca si cum nu ai fi fost.

Viata nu este un simplu joc in care sa pariezi pe ziua de maine, viata este mai mult decat atat. Este o provocare. O provocare pe care trebuie sa o accepti zi de zi, iar, daca o duci la bun-sfarsit, sa te consideri norocos ca ai scapat.

Viata este o provocare pe care toti o acceptam, nevoiti fiind de imprejurari, de destinul in sine. Zi dupa zi, an dupa an, ne dam seama ca imbatranim, ca menirea noastra pe Pamant este infaptuita si nu avem de facut altceva decat sa asteptam finalul.

Atunci cand totul se incheie mult prea devreme…. Atunci nu mai poti spune nimic.

Cand esti tanar consideri ca nimic nu ti se poate intampla, ca ai lumea la picioare. Ti se pare ca esti invincibil, cand, de fapt, esti un pion fragil pe o tabla de sah mult prea mare pentru tine. Te consideri nemuritor, iar viata parca iti surade la fiecare pas.

Este o capcana. Este un joc ce nu poate fi castigat. Viata este atat de parsiva incat nu iti dai seama ca te joci cu focul.

Mergi la culcare cu o multime de planuri pentru ziua de maine, dar nimic nu este cert. Secunda urmatoare nu este certa. Este ceva ce nu poti controla, ceva ce nu tine de tine.

Azi esti, maine nu mai esti.

Asta e clar.

Insa e greu sa realizezi ca sfarsitul este aproape, ca nu mai poti face nimic.

Este greu sa iti dai seama, in ultimele clipe, ca nu ai facut tot ce credeai ca poti face, tot ce iti doreai sa faci, ca nu ai fost alaturi de persoanele dragi atunci cand aveau cea mai mare nevoie de tine.

Regreti multe in acele momente.

Apoi inchizi ochii pentru totdeauna si totul ti se pare un dans, un zbor catre Ceruri, unde totul iti va fi iertat.

Pentru cei ce raman este greu. Nici nu iti dai seama cat de mult.

Rauri de lacrimi se scurg si nu le poti opri.

Privesti de sus si ti-ai dori sa le porti sterge cu o imbratisare sau un sarut, dar nu mai poti face nimic.

Esti legat de maini si de picioare si privesti neputincios la agonia lor.

Nu stiu ce simt ingerii atunci cand ne privesc, insa stiu ca noi ne dorim inca un minut alaturi de ei. Dorim sa le spunem cat de mult i-am iubit pe Pamant si cat ne-am dori sa fie inca printre noi.

Astazi, mai mult decat oricand, simt ca viata trebuie traita la maxim, iar fiecare zi este o binecuvantare.

Traieste acum pentru ca maine s-ar putea sa nu mai fii.


In amintirea colegei noastre, Oana.
26 decembrie 1984-25 noiembrie 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: