Cum ne schimba dragostea

Se spune ca iubirea te schimba, iti da aripi, te face sa radiezi si sa crezi ca totul este perfect in jurul tau.

 

Ei bine, da. Iubirea te schimba. Pot spune asta cu mana pe inima. Tu m-ai schimbat.

 

Traiesc altfel de cand ai intrat in viata mea si te simt acolo in orice moment. Nu trece zi in care sa nu ma gandesc la tine, minut in care sa nu ma intreb “oare ce face?” “ este bine?” “a mancat ceva astazi?” “se mai gandeste la mine?”.

 

Ies dimineata din bloc, zambesc si mintea imi zboara instant la tine. Tu ma faci sa radiez si orice mi se pare o poveste. Este un sentiment aparte sa stii ca exista acolo cineva care ti-a furat inima definitiv. Te gandesti ca poate este el alesul, poate sunteti meniti sa fiti impreuna, dar revii cu picioarele pe pamant si incerci sa cunosti si mai bine persoana respectiva, sa iti dai seama daca este ceea ce cauti cu adevarat.

 

Tu m-ai schimbat in multe feluri si recunosc ca sunt cu totul altcineva de cand sunt cu tine. Mi-ai schimbat perceptia asupra iubirii si a ceea ce gandesc despre iubire. Simt ca tot ce este in jurul meu mi se cuvine, iar tu esti cel mai frumos om pe care l-am cunoscut. Tu imi apartii. Suntem unul si acelasi, iar eu, pentru tine, sunt cea mai frumoasa fata.

 

Suntem unul si iubesc acest intreg.

 

Si te iubesc pe tine!

 

Iti multumesc!

 

Tu ma vezi
Mai frumoasa decat stiu eu,
Ma faci sa simt
Ca sunt centrul lumii eu…

Jurnal al vietii omenesti

Regret atatea lucruri pe care le-am facut. Este normal. Ca oameni, suntem meniti sa ne intalnim semenii, sa ne indragostim sau sa ii consideram simpli amici.
Este o parte a acestei povesti pe care incerc sa o uit. Nu neaparat pentru ca cei in care mi-am pus baza m-au lasat balta, ci pentru ca am incercat sa ii ajut pe toti asa cum am putut.
Cand vrei sa ajuti, esti luat de prost. Asculti cu atentie fiecare poveste si incerci sa le oferi un sfat. Dupa ce si-au vazut scopul atins, dupa ce si-au indeplinit misiunea, pleaca. Te lasa nu numai cu un gol adanc, dar si cu multe istorisiri din vietile lor, in care sunt relatate multe greseli. Cel putin poti invata din erorile altora.
Oamenii si-au lasat amprenta asupra mea, m-au folosit ca pe un aparat de impartasit fapte. Astfel, dupa atata timp, am devenit un jurnal de amintiri. Niciuna nu este a mea, dar experientele celorlalti m-au invatat sa nu fac aceleasi greseli.
Sunt un jurnal al vietii omenesti.
Deschide-ma la orice pagina.
Iti pot spune orice.

Nu te recunosc.

Nu stiu cine esti. Ai fost aici in ultimii ani? Oare chiar te-am cunoscut? Oare chiar m-am indragostit nebuneste de tine? Ce ciudat. Acum nu te mai recunosc.3525077

E tarziu. Iti dau un mesaj sa iti reamintesc ca exist. Raspunsul celui din spatele numelui tau nu imi aminteste de tine. Cel pe care il intalnesc in ultimul timp nu are legatura cu omul pentru care zambeam in urma cu trei ani.
Imi spui ca te-ai schimbat, ca viata te-a maturizat si nu mai esti la fel. Nu mai esti copil, vrei sa o iei de la inceput, vrei sa uiti de mine. Vad in tine cel mai slab om. Ai fugit de adevar, iar acum te ascunzi in spatele unui laptop, intr-un birou si intr-o monotonie fara de egal.

Oare iubirea chiar a existat?

E noapte, iar tu imi citezi din carti romantice, pasaje ciupite de pe net. Imi spui ca nu vrei sa ma mai cunosti, iti spun ca ma faci fericita, iar raspunsurile tale ma fac sa ma intreb cine esti de fapt.

Straine, te-am iubit candva?! A fost ceva vreodata? Ai fost tu vreodata? De ce pleci asa tacut?

Si au ramas atat de multe cuvinte nerostite…

Ce eram, ce am ajuns, ce voi fi.

M-am trezit subit. M-am trezit intr-un loc gol, vid, lipsit de orice urma. Stanga negru, dreapta negru, peste tot numai negru! Era intuneric. Incepeam sa ma panichez. Simteam frigul cum imi strapungea trupul. Imi simteam oasele inghetate. Corpul imi era secat de orice miscare. Nu mai eram eu. Eram un nimeni. Eram un sclav, eram o marioneta a sistemului.

postimage

Atunci am vazut. Am vazut un licar de speranta. Era imaginatia mea? Chiar era? Aberez? Innebunesc? Nu. Nu e nimic. E rece. Tot rece. Simt fiorul. Fiorul imi strapunge din nou trupul. Se joaca cu mine si cu mintea mea. Nu sunt eu. Din nou.

Ce dracului se intampla cu mine? Capul imi bubuie. Bubuie din ce in ce mai tare si nu il pot opri. Opreste-te! Opreste-te! E liniste. S-a terminat. A fost numai imaginatia mea.

Ce aiurea. Cand credeam ca sunt plina de viata, dar de fapt sunt moarta. Mor pe dinauntru. Cu fiecare zi, cu fiecare cuvant. Ma sting si nu realizez.

Voi! Voi, toti cei care m-ati judecat. Voi, toti cei care m-ati jucat pe degete! Voi, toti cei care ati crezut ca puteti face orice cu mine! Voi! Voi sunteti vinovati pentru tot! Pentru intunericul in care ma aflu, voi sunteti vinovati! Voi ati creat un monstru! De ce?! Pentru ce?! A meritat? Va place? Va place, ma, cum am ajuns?! Cainilor!

Eu eram eu. Era lumina, era culoare, era viata. Acum nu mai este. M-am intunecat. Stau aici, in mijlocul intunericului si sunt confuza. Confuza si furioasa, pe parcurs ce imi amintesc ce mi-ati facut! Da, ma, voi!

Va urasc pe fiecare. Pe fiecare in parte. Nu mai existati pentru mine! Sunteti un nimeni! Un nimeni! La fel ca mine. Ati luat tot din mine si m-ati lasat in noapte, goala si fara aparare.

Sunteti ca mine acum. Veniti, veniti mai aproape! Nu va fie frica. Sunt eu. Monstrul pe care l-ati creat!