În județul Călărași, pe șoseaua ce leagă orașul cu același nume de Fetești, se află o mănăstire mai puțin cunoscută, dar cu o încărcătură spirituală deosebită: Mănăstirea Izvorul Tămăduirii Coslogeni. Aceasta se află la numai 13km de Călărași, pe drumul național către Fetești, pe malul brațului Borcea.

Istoria sa este legată strâns de ”Crucea de leac„ care se găsește în incinta acesteia. Din bătrâni se povestește faptul că în jurul anul 1620, această cruce era transportată de la Călărași către Fetești, moment în care ”s-a lăsat grea” și nu a mai putut fi urnită nici cu cinci perechi de boi. Din acel moment aceasta a fost protejată de localnici și de preoții din zonă. Cu timpul, crucea a înfăptuit minuni (legenda spune că un copil mut a început să vorbească după ce a atins-o).

De-a lungul timpului au existat mai multe încercări de a fi mutată, însă fiecare om care a încercat să îi schimbe locul a sfârșit în boală grea, decedând la scurt timp. Fostele autorități comuniste au încercat să o facă dispărută, însă buldozerele se stricau atunci când încercau să o scoată din pământ. Din anii 1970 s-a construit un paraclis de închinare, iar în anul 2003 a fost construit un schit de călugări în stil maramureșean. Sfântul lăcaș are înălțimea de 26 de metri (de la cruce), 16 metri lungime și 6,30 lățime, și este ctitoria domnului Ștefan Poenaru, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Pictura a fost realizată de Marian Nan, pictor din municipiul Călărași. În anul 2010 a fost ridicată la rangul de mănăstire. 

Așezământul acesteia te poartă în altă lume încă de la intrare, făcându-te să uiți parcă de peisajul în care se află și de vuietul provocat de mașini. Florile îngrijite, gazonul mereu tuns, curățenia și pacea sufletească ce te însoțesc pe tot parcursul vizitei te fac să revii, iar liniștea pe care o ai după ce atingi crucea și îi rostești o rugăciune este de neegalat.

Lasă un comentariu

Bine ai venit!

Bună! Sunt Ella! Sper că îți va plăcea conținutul meu! Dacă răspunsul este ”da”, aștept un feedback pozitiv. Enjoy!

Hai să ne conectăm