Aceasta zi

A fost azi. Ultima zi din martie. Ciudata zi.

Imi aminteste de tine.

Am plecat pe la ora 13 din Afumati, catre Urziceni cu gandul de a merge la o manastire.

Pe drum am cumparat si doua candele pe care planuiam sa le aprind la locul care m-a schimbat in urma cu 13 ani.

Rulam pe DN2 cu aproape 80 km/h, iar gandul imi era tot la voi. Nu imi puteam scoate din minte imaginile de la acea vreme.

Stiam ca nimic nu va schimba ceea ce s-a intamplat atunci, dar nu ma simteam impacata cu gandul ca nu am oprit niciodata in acel loc.

Am facut prima oprire la manastirea Chiroiu, aproape de Movilita. Era o liniste asurzitoare, un sentiment iesit din comun, ceva ce nu mai puteam compara cu nimic altceva.

Am stat acolo aproape jumatate de ora. Am simtit sa va aprnd si o lumanare. Asta fac mereu.

Apoi ne-am continuat drumul catre Urziceni. Aveam inima cat un purice. Tot ce imi venea in minte erau ultimele voastre momente, acea ultima seara.

Am parcat langa Parcul Politiei si am mers pe jos pret de cateva minute. E un oras mult prea linistit. Am ajuns in fata Casei de Cultura, apoi in fata Primariei. Ceva ma nelinistea.

Nu am stat decat o ora in Urziceni. Am pornit catre Afumati pe la ora 15.

Am mers cu muzica la maxim, am cantat si m-am simtit extraordinar alaturi de Paula, prietena mea cea mai buna.

Incercam sa uit si sa ignor faptul ca urma sa oprim in acel loc.

La un moment dat, Paula m-a intrebat:

„Unde oprim?”

Am facut o pauza. Imi era greu sa raspund.

„Inainte de intrarea in padurea Sinesti.”

Am ajuns la acel loc. Acel loc care a facut din mine ceea ce sunt azi. Cel putin asta prefer sa cred. Acel loc care mi-a rapit multe, dar m-a facut sa constinentizez viata. Mi s-au inmuiat picioarele. Nu puteam coborî din masina. Am tras adanc aer in piept si am facut-o. Am luat bricheta de pe bord si am aprins lumanarea. Nu voia sa arda. De ce?!

Intr-un final am reusit. Am asezat-o langa monumentul vostru.

Un fior m-a patruns si o mie de ganduri imi veneau in minte. Refuzam sa cred ca sunt acolo. Refuzam sa cred ca in sfarsit am avut taria sa opresc in acel loc.

M-am ridicat brusc si am pornit catre masina. Am trantit usa si am privit, pret de cateva secunde acel monument care imi aduce mereu aminte de voi. Vedeam inca masina. Vedeam acel maldar de fiare care v-a facut prizonieri si nu v-a mai dat drumul.

Am pornit catre Afumati fara a privi inapoi. Am pornit radioul masinii, dupa mult timp, stiind ca antena defecta bruiaza semnalul. Ca prin minune, o melodie a pornit. Una din melodiile tale.

Coincidenta?! Nu cred. Simteam ca ma privesti, de undeva de sus, ca stiai ca tocmai oprisem acolo. Simteam ca vrei sa imi dai putere sa trec peste asta. Era melodia mea preferata. O melodie atat de importanta pentru voi pe care nu o pot uita vreodata.

Coincidentele fac parte din viata noastra. Fie ca vrem sau nu, trebuie sa le luam asa cum sunt, sa le acceptam si sa ne obisnuim.

Si totusi, ziua aceasta nu am cum sa o uit…

Nu va fi pentru totdeauna?!

Am trait multe. In doi ani am strabatut toata tara impreuna, te-am dus in cele mai dragi locuri pe care le stiam, am fost impreuna chiar si in Mramures. Am stat intinse pe pajistea verde si am facut un gratar alaturi de familie. Am dansat si am vizitat o multime de locuri.

Am dubiile mele, insa. Ce sper sa nu se adevereasca. Totul a pornit de la un inel. Planuiam sa ti-l ofer de 8 martie. Nu ti s-a potrivit, asa ca am vrut sa il returnez. L-am lasat pe masa si a ajuns pe foc. Era un inel cu semnul infinitului. Se spune ca e semn rau.

Se spune ca acel lucru la care m-am gandit atunci cand l-am cumparat nu va dura pentru totdeauna.

Pacat. Simt ca te voi avea aici mereu.

Esti omul care stie sa imi faca ziua mai buna, pe care e suficient sa il sun si sa imi puna un zambet pe fata.

Esti omul alaturi de care am trait cele mai bune si nebune povesti, alaturi de care as sta in fiecare zi a vietii mele.

Esti prietena fara de care nu as concepe o viata in aceasta lume.

De ce ar fi atat de trist sa te pierd?! Pentru ca acel inel nu valoreaza nimic. Acel inel este o simpla intamplare, este un simplu obiect pe care nu mi-l propusesem, insa atunci cand l-am vazut m-am gandit la tine.

Un infinit nu inseamna, totusi, o eternitate. Sau poate ca da. Daca as avea posibilitatea sa petrec o eternitate cu tine, as face-o.

Simplul fapt ca ne-am intalnit nu a fost o intamplare. Si ne miram de asta in fiecare zi.

De ce sa se sfarseasca acum?! De ce nu poate dura pentru totdeauna?! Un simplu inel poate schimba asta?! Sper ca nu…

M-ai salvat in vis

Ce ciudat. Nu obisnuiesc sa visez persoane din trecut. Cred ca tu ai fost o exceptie.

Se facea ca cineva m-a atacat, iar tu m-ai salvat. M-ai salvat din ce era mai rau, m-ai scos din primejdie.

Mi-ai oferit un loc sigur si m-am simtit mai bine ca niciodata.

Cred ca asta a fost si din cauza ca imi lipsesti. Au trecut aproape doi ani de cand nu te-am vazut. Obisnuiam sa ne petrecem o gramada de timp impreuna.

Acum esti cu el. Nu iti mai pasa.

Ma bucur ca esti fericita, totusi.

L-am visat si pe el. Eram bucuroasa pentru voi si nu staim cum sa va multumesc.

Ma bucur nespus ca ti-ai gasit linistea, ca ti-ai gasit implinirea alaturi de cineva care te iubeste si care te intelege, alaturi de omul care pare sa fie facut pentru tine.

Eu nu am de ce sa ma opun. A fost o perioada. Oricum, au fost numai sentimentele si gandurile mele.

Acum te las cu el. Iti multumesc ca, macar in vis, ma salvezi.

O vara

O vara fuse

Fuse si se duse

Eram noi

Voiam sa fim doi

Apoi ai plecat

Cu vise nescrise,

Cu lacrimi cuprinse

Cu vorbe promise.

Vaporul parasit

Martor l-am gasit,

La un apus de soare

Cu vise in zare.

Era simplu, era vara

Si mi-as dori sa fie iara,

Sa pot sa iti mai zic,

Vorbe, sa te cuprind

Vorbe desarte

Fapte in noapte

Un soare si noi

Lacrimi puhoi.

O sticla de vin,

Miros de pelin,

Pescarusi zeci

Momente pe veci.

Inchizi ochii, nu vezi.

Inchizi ochii, petreci

Fapte ce au lasat

Un gust amar.

Acum ai plecat

Singura sunt iar,

Dar daca vei reveni

Eu nu voi mai fi.