Pana la capatul podului

14141902_1262874003725308_6194859326184944370_nTrecem prin viata in mod haotic, fara sa ne pese ce se intampla in stanga sau in dreapta. Luam drept companie alti oameni, care ne parasesc mai devreme sau mai tarziu. Suntem mult prea ocupati pentru a fi iubiti, nu avem timp pentru asta. Ne e aproape imposibil sa acceptam ca exista o alta fiinta umana care dezvolta sentimente fata de noi.

Trecem mai departe de parca am fi ghidati, dar ajungem intr-un punct in care acceptam pe cineva alaturi. Ni se pare ciudat, strain, dar e cat se poate de real. La un moment dat suntem pusi in fata unui pod fragil, de mana cu omul ales. Avem doua variante: sa spunem “nu pot”, “nu vreau”, “mi-e frica” sau sa il traversam pana la capat.

Suntem pusi in fata unei alegeri ce ne va marca existent. Acel pod, acea decizie, va fi cea mai grea pe care va trebui sa o faci. Dar nu vei avea de ales. Intr-o buna zi vei fi fericit cu alegerea ta. Sau o vei regreata in fiecare zi.

Am ales sa trec podul. Pana la capat. Fara sa clipesc. Nu e usor, dar cu el de mana, nimic nu pare imposibil. L-am trecut pana la capat. Un pod fragil si ruginit nu mi-a oprit visul in loc. M-a lasat sa sper si sa iubesc mai departe.

Oricat de greu ar fi in viata, trebuie sa risti si sa treci podul. Nu conteaza ce pierzi, ce lasi in urma. Privelistea de pe cealalta parte va fi incredibila.

Asuma-ti riscul! Treci podul cu cel pe care il iubesti!

Traiesc cu adevarat de cand ma iubesti

 

pleasing-couple-love-hug-wallpaper

Traim in prezent, in haos si monotonie, nu avem timp si nu vrem sa zambim, trecem unul pe langa altul ca niste roboti. Stam cu agenda intr-o mana si cu paharul de cafea in cealalta. Ocazional avem si volanul masinii sub control si telefonul la ureche. In toata goana dupa avere si faima uitam ce ne reprezinta cu adevarat.

Ma consider un exemplu.

Nu imi amintesc exact unde ma aflam in urma cu doi ani pentru ca tu nu erai in viata mea. Ai aparut intr-o banala zi de toamna, iar totul s-a schimbat. Toate obiectele pe care le tineam zilnic in mana au fost inlocuite cu mana ta. In loc de agitatie si stres, mi-ai oferit stabilitate si ceva in care sa cred.

Atunci cand ai aparut ai alungat tot raul din jurul meu, ai adus lumina in intunericul meu sufletesc. Nu mai exista zi in care sa ma intreb ce caut cu adevarat pe acest Pamant. Prezenta ta imi ofera toate raspunsurile de care am nevoie.

Nu sunt un om perfect, nici tu nu esti, dar iubirea ta m-a invatat sa traiesc cu adevarat.

Esti doar un vis

Eram acolo, undeva pe un camp. Se facea ca era seara, iar noi nu voiam sa plecam. Ne tineam de mana, iar tu imi spuneai ca ma iubesti. Dupa cateva clipe ai disparut. Iti auzeam vocea, dar nu te gaseam in multime. Eram intr-o multime de oameni agitati, te strigam, te cautam, te auzeam, dar nu te gaseam. Era intuneric.

Dimageeodata m-am trezit. Am realizat ca a fost un simplu vis, pentru ca tu existi acum numai in vise. Inca ma gandesc la ce am fi putut impartasi impreuna. Imi lipsesti. Tu nu mai esti aici, iar tot ce a fost sau nu a fost vreodata s-a transformat in vise ce nu ma lasa sa ma odihnesc. Ma trezesc brusc, in mijlocul noptii si te caut prin incapere. Nu e nimic acolo, numai eu cu respiratia mea greoaie. Vantul e cel care imi da impresia ca esti langa mine, dar realizez ca nu mai esti de mult aici.

Adorm la loc, sperand sa te reintalnesc. Nu mai apari, iar eu raman singura in mijlocului unui camp gol si verde. Sufletul meu suspina. Esti un simplu vis, fara motive. Asa cum ai fost mereu pentru mine.

Fata cu vioara

girl-music-vintage-violin-favim-com-490951Are 1,50, e blonda si rade. Nu stiu cum o cheama. Stau la o masa, intr-un restaurant si o urmaresc cu atentie. Pare ca asteapta pe cineva. Cara o vioara si un dosar cu partituri. Zambeste, rade si se joaca pe bordura. Un suflet de copil. E o placere sa o privesti. Din cand in cand mai ia geanta cu vioara, o pune pe iarba, apoi isi da seama ca o poate murdari. O ridica, o curata pe spate, o aseaza din nou pe asfalt si danseaza in jurul ei. Are grija de ea ca de propriul copil. Nu inceteaza sa zambeasca. E fericita privind cutia magica in care se afla instrumentul.

E ingrijita, are tenesi noi si haine curate. Totusi, e imbracata cam subtire pentru vremea de afara. E ceva, dincolo de acel chip zambaret si tenesii noi, care imi da impresia ca nu este totul numai lapte si miere. Privirea ei ascunde neajunsuri. Toate golurile sunt insa umplute de pasiunea pentru muzica. Ii place sa cante. Se poate citi asta foarte clar.

O privesc cu atentie si zambesc. Imi aduce aminte de un alt copil talentat, astazi adult. Stiu ca in spatele unei piese interpretate perfect se ascund zeci de ore de studiu, ca pentru a ajunge sus e nevoie de multe sacrificii. Pentru un copil, aceste praguri sunt prsarate cu multe lacrimi si regrete. Regretul faptului ca toata copilaria si-a petrecut-o invatand, ca ziua de scoala nu avea patru ore, ci opt. Sacrificiile unor parinti iubitori, care i-au pus vioara in brate, l-au trimis de mic la cei mai buni profesori si nu s-au uitat la bani atunci cand venea vorba de performanta sa. E realizarea unui copil care a mers cate 10 km dus-intors, in fiecare zi, pentru a-si urma visul. Indiferent de anotimp sau stare. El a fost acolo si a luptat pentru ceea ce iubea.

Asemenea lui, aceasta fetita va reusi. Simt asta. In 10-15 ani va fi recunoscatoare tuturor pentru ca au impins-o catre o astfel de cariera. La un moment dat, muzica va fi singura meserie pe care o va cunoaste. E ambitioasa, iar cei ambitiosi reusesc mereu.

O privesc din nou si zambesc. Se apropie de sosea. Un taxi opreste, iar soferul, ce pare a fi tatal ei, dupa incantarea de pe chipurile lor, o saruta pe frunte la urcare. Pare un om simplu, modest, ceea ce imi intareste convingerea ca fetita nu va primi totul de-a gata.

Taxiul pleaca imediat, iar eu il urmaresc in zare, gandindu-ma la viitorul fetei cu vioara.