Nu te recunosc.

Nu stiu cine esti. Ai fost aici in ultimii ani? Oare chiar te-am cunoscut? Oare chiar m-am indragostit nebuneste de tine? Ce ciudat. Acum nu te mai recunosc.3525077

E tarziu. Iti dau un mesaj sa iti reamintesc ca exist. Raspunsul celui din spatele numelui tau nu imi aminteste de tine. Cel pe care il intalnesc in ultimul timp nu are legatura cu omul pentru care zambeam in urma cu trei ani.
Imi spui ca te-ai schimbat, ca viata te-a maturizat si nu mai esti la fel. Nu mai esti copil, vrei sa o iei de la inceput, vrei sa uiti de mine. Vad in tine cel mai slab om. Ai fugit de adevar, iar acum te ascunzi in spatele unui laptop, intr-un birou si intr-o monotonie fara de egal.

Oare iubirea chiar a existat?

E noapte, iar tu imi citezi din carti romantice, pasaje ciupite de pe net. Imi spui ca nu vrei sa ma mai cunosti, iti spun ca ma faci fericita, iar raspunsurile tale ma fac sa ma intreb cine esti de fapt.

Straine, te-am iubit candva?! A fost ceva vreodata? Ai fost tu vreodata? De ce pleci asa tacut?

Si au ramas atat de multe cuvinte nerostite…

Ce eram, ce am ajuns, ce voi fi.

M-am trezit subit. M-am trezit intr-un loc gol, vid, lipsit de orice urma. Stanga negru, dreapta negru, peste tot numai negru! Era intuneric. Incepeam sa ma panichez. Simteam frigul cum imi strapungea trupul. Imi simteam oasele inghetate. Corpul imi era secat de orice miscare. Nu mai eram eu. Eram un nimeni. Eram un sclav, eram o marioneta a sistemului.

postimage

Atunci am vazut. Am vazut un licar de speranta. Era imaginatia mea? Chiar era? Aberez? Innebunesc? Nu. Nu e nimic. E rece. Tot rece. Simt fiorul. Fiorul imi strapunge din nou trupul. Se joaca cu mine si cu mintea mea. Nu sunt eu. Din nou.

Ce dracului se intampla cu mine? Capul imi bubuie. Bubuie din ce in ce mai tare si nu il pot opri. Opreste-te! Opreste-te! E liniste. S-a terminat. A fost numai imaginatia mea.

Ce aiurea. Cand credeam ca sunt plina de viata, dar de fapt sunt moarta. Mor pe dinauntru. Cu fiecare zi, cu fiecare cuvant. Ma sting si nu realizez.

Voi! Voi, toti cei care m-ati judecat. Voi, toti cei care m-ati jucat pe degete! Voi, toti cei care ati crezut ca puteti face orice cu mine! Voi! Voi sunteti vinovati pentru tot! Pentru intunericul in care ma aflu, voi sunteti vinovati! Voi ati creat un monstru! De ce?! Pentru ce?! A meritat? Va place? Va place, ma, cum am ajuns?! Cainilor!

Eu eram eu. Era lumina, era culoare, era viata. Acum nu mai este. M-am intunecat. Stau aici, in mijlocul intunericului si sunt confuza. Confuza si furioasa, pe parcurs ce imi amintesc ce mi-ati facut! Da, ma, voi!

Va urasc pe fiecare. Pe fiecare in parte. Nu mai existati pentru mine! Sunteti un nimeni! Un nimeni! La fel ca mine. Ati luat tot din mine si m-ati lasat in noapte, goala si fara aparare.

Sunteti ca mine acum. Veniti, veniti mai aproape! Nu va fie frica. Sunt eu. Monstrul pe care l-ati creat!

O poti lua de la capat

postimage
Probabil ca te intrebi des de ce tii atat de mult la o persoana sau nu iti poti imagina viata fara un loc in care ai crescut sau ai cunoscut pe cineva important pentru sufletul tau.

In viata vine momentul in care trebuie sa renunti la ceea ce iubesti. Si nu doar pentru ca asa vrei, ci pentru ca este timpul sa treci peste ceea ce te tine in loc, trebuie sa incerci sa te maturizezi. Esti nevoit sa iti iei la revedere la anumite etape care au contribuit semnificativ la formarea ta ca om. Incepi sa iti dai seama ca, tinand acel lucru cu forta, nu faci altceva decat sa fii din ce in ce mai nefericit. Nefericirea, ca si bucuria, provine din lucruri marunte si nesemnificative. O poti gasi intr-un cantec, intr-o carte, intr-un concert, intr-o floare sau orice altceva la care nici nu te gandeai ca te poate influenta.


Peste 10-15 ani este timpul sa iti iei bagajele, sa te urci in tren si sa nu te mai uiti nicio clipa in urma. Este timpul sa iti faci propria viata si sa descoperi locuri noi pe care, intr-un final, vei ajunge sa le consideri indispensabile. Si vei ajunge in acelasi punct din care ai plecat. Trebuie sa inveti sa renunti la ceea ce iubesti si la ceea ce crezi ca te reprezinta. Nu poti atarna toata viata de un fir de ata care inevitabil se va rupe. Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa ii dai drumul si sa te agati de un alt fir.

Oricat de anevoios va fi drumul sau oricat de greu iti va fi intr-un final sa iti gasesti un loc al tau, faptul ca ai avut  curajul sa renunti la ceea ce te definea, te va face un erou.

Simti iubirea?

Dragostea. Cea mai simpla definitie a existentei. A fost recunoscuta inca de la inceputurile existentei si este, in continuare, cea mai frumoasa forma de supravietuire.

Iubirea nu intreaba, nu cere voie pentru a se instala. Iubirea vine pur si simplu, de nicaieri, se aseaza intre noi si nu ne lasa pana cand nu o observam.

Odata instalata, dragostea face in asa fel incat sa nu scapam din ochi omul pe care l-am luat sub observatie.

Este clar, astfel, ca dragostea este mereu intre noi. postimage

Ceea ce defineste cel mai bine aceste trairi sunt increderea, loialitatea si acceptarea. Din momentul in care cel de langa tine iti promite sa iti fie alaturi si la bine si la greu, accepti aceste promisiuni si te straduiesti sa faci la fel pentru el. Nu este nicio rusine sa faci sacrificii din dragoste. Este ceva normal intr-o relatie. Este ceva normal sa iti sacrifici tot timpul pentru omul iubit. Este absolut normal sa ii promiti celui de langa tine luna si stelele.

Ceea ce nu este normal este sa ignori semnele care iti arata cat de mult te iubeste. Este gresit sa profiti de el. Este gresit sa il ignori sau sa il iei peste picior.

Sentimentele unei persoane nu pot fi comparate cu nimic altceva. Fiecare are dreptul la iubire. Sub orice forma. Cu oricine. Fara prejudecati, fara etichete. Numai iubire.

Tu, cel care citesti, ai simtit astazi iubirea?!