Ella Coman

Momente. Amintiri. Locuri

Aceste lucruri ne definesc.

De când ne naștem și până când murim trăim în anumite locuri.

Copil fiind, ne legăm de anumite clipe din copilărie, de mici gesturi care ne marchează. Îmi amintesc cum tata obișnuia să îmi cumpere ochelari de soare de la fiecare benzinărie pe care o întâlneam în drum.

Îmi amintesc cum opream la ”Hanul din salcâmi”, aproape de Lehliu, atunci când mergeam la țară. Nu exista autostrada.

Trec acum pe lângă acel loc încărcat de amintiri și nu îmi pot imagina cum a ajuns așa. Unde am fost în toți acești ani?! Ce a făcut autostrada din mine?!  Am fost des la țară, însă rar trec pe ”drumul vechi” și văd ce a rămas din copilăria mea.

Mă uit la tata. Riduri. Tristețe, neputință, încrâncenare.

El conducea spre țară. Acum sunt eu la volan. Am idealuri, țeluri pe care le duc odată cu mine.

Îl privesc și mă gândesc cât de repede trece timpul.  

Trec pe la vecina Măriuța. Este la fel. Bătrână. Anii au trecut prin chipul și viata ei. Se vede că nu a dus vremuri ușoare.

”Sărut-mâna! Vă doare ceva?” o întreb mereu. Ea îmi zâmbește și îmi spune că mă recunoaște după voce.

Mă doare sufletul să o văd așa.

Ajung la curte.

Plâng.

Suntem trecători.

Întru în curtea din față și parcă îi văd pe bunici stând la masa de afară.

Sunt numai eu. Ciudat.

Îmi zâmbesc încă din fotografii și mă gândesc ce ar spune dacă m-ar vedea acum.

Îmi trec prin minte mii de amintiri.

Staulul oilor, cotețul găinilor, hambarul, toate se leagă într-un dans pierdut al vremii din care am făcut și eu parte cândva.

Este greu să revin și să văd ce nu am știut să apreciez. Poate eram mult prea mică, poate că nu știam cum să mă bucur de acele momente.

Îmi pare rău, totuși, că nu am avut timp să mă bucur de tot ce am avut pus pe masă.

Soțul meu este la mășînă. Eu am intrat în curte și mă uit în jur. Mă uit și retrăiesc fiecare moment al copilăriei.

Rolele de pe aleea de la intrare, zilele în care mergeam cu tataia să luăm ouăle găinilor din staulul oilor, Nero care alerga pe sârma întinsă dintr-un capăt în altul al curții.

Zilele în care mergeam la bostană, la vie, la cules de mere.

Eram fericită și nu știam.

Mă leagă multe de acel loc.

Privesc și nu recunosc nimic.

Mă simt neputincioasă.

Iubeam să fiu acolo. Ocazional, dar iubeam să fac asta.

Acum nu mai stiu ce vreau.