Ella Coman

Introducere

Rețeaua de fortificații (Figura 1) din jurul Bucureștiului este adiacentă Centurii București, fiind construită la finele secolului al XIX-lea, între anii 1884 și 1903, în timpul domniei lui Carol I și sub atenta supraveghere a generalului Belgian Henri Alexis Brialmont. În aceeași perioadă a fost construită și Șoseaua de Centură a Bucureștiului, pentru a facilita deplasarea între forturi. Aceasta are aproximativ 70 km, asemenea liniei de cale ferată adiacente. 

Dintre cele 36 de fortificații (18 forturi și 18 baterii), s-au păstrat 17 forturi întregi și 14 baterii intermediare complete.

            Dintre cele încă existente, un singur fort este electrificat și valorificat, în privat, în scop turistic. Cele mai multe, însă, au fost abandonate, unele explodând din neatenție și lăsate în paragină, altele uitate de către autoritățile competente. 

Primele construite au fost forturile Otopeni, Jilava, Mogoșoaia și Chitila. Mogoșoaia și Chitila nu au fost construite ca cele din nordul Bucureștiului datorită reducerilor bugetare din acei ani. În fond, importantă era funcția de apărare, nu cea estetică. Inițial se estima că lucrarea avea să coste circa 85 milioane lei, însă în final a costat 111 milioane lei. Sume foarte mari s-au plătit pentru expropierea terenurilor pe care s-au construit aceste forturi.

Forturile sunt unite între ele prin tuneluri.  În 1916, atunci când România a intrat în Primul Război mondial, acestea erau golite de armament, în loc intrând circa 100 de soldați, având acces la tunuri. Din păcate, în momentul în care armata germană a intrat în București, așteptându-se să fie o operațiune grea, nemții s-au convins că, de fapt, era una extrem de simplă, fortificația nefăcându-și simțită prezența. 

 În anul 2004, la inițiativa Ministerului Culturii, s-a propus clasificarea acestor fortificații. În anul 2011 s-a întocmit înștiințarea de clasare a clădirilor, acestora conferindu-și-le statutul de monument istoric pe o perioadă de un an. După acest timp, numai Fortul Jilava, care este și amenajat, a rămas la acest statut.

Figura 1 – Centura de fortificații a Municipiului București

(prelucrare după Locotenent Colonel D.I. Vasiliu, 1933 )

Cetatea București în context istoric

Construirea fortificațiilor a început în anul 1884, la ordinele regelul Carol I, militar de profesie. Ridicarea Cetății București a costat, la finele secolului al XIX-lea cât construirea Casei Poporului, 100 de ani mai târziu, mai exact 85 de milioane de lei.

 Regele Carol I i-a cerut în anul 1882 generalului Gheorghe Manu să întocmească proiectul de fortificare a țării. Acesta a propus Ministerului de Război un memoriu.

 Pentru construire efectivă a centurii de fortificații, Carol I apelează la generalul Henri Brialmont. Acesta devenise celebru pentru construirea centurilor de fortificații din jurul orașelor Anvers și Liege.

 Construcțiile au început în anul 1884, fiind oprite doi ani mai târziu, atunci când în Europa apăruse un nou obuz minier, distrugător în comparație[g3]  cu cele existente. Astfel, un singur fort a fost finalizat după planurile actuale, Fortul I Chitila, celelalte fiind modificate pe parcurs. Fortul I Chitila are un plan pentagonal, la fel ca și Fortul III Otopeni, lungimea contraescarpei având 463 de metri, frontal anterior, 310 metri, iar fețele 110 metri. Reduitul central, în formă de inimă, este flancat de două șanțuri adânci, care se inundă în perioadele umede, făcând imposibil accesul prin intrarea principală.

 După refacerea planurilor, construcțiile au durat până în anul 1895. Astfel, au fost construite 18 foturi și 18 baterii intermediare, fiind numerotate în sensul acelor de ceas și denumite după numele celei mai apropiate localități. Centura de Fortificații a Bucureștiului se întinde pe o distanță de 76 de kilometri, forturile fiind distribuite din 4 în 4 km unul față de celălalt. Simultan cu Cetatea București au fost construite și Centura București și linia ferată aferentă (historia.ro, 2016).

 Capitala României fusese denumită „Micul Paris”, construindu-se simultan Universitatea, Palatul Poștei și Banca Națională. 

România devenea din ce în ce mai puternică, în 1883 aderând în secret la alianța Puterilor Centrale. În acest mod, singurul imperiu ce mai putea amenința era cel țarist. În acest scop, cele mai puternice fortificații au fost construite pe părțile de nord și est. 

În 1914, în pragul Primului Război Mondial, România avea deja două lucrări ample de fortificații: Cetatea București și linia Focșani-Nămoloasă-Galați, precum și două întăriri în construcție[g4] : Capul de pod Cernavodă și Capul de pod Turtucaia. 

După izbucnirea războiului, fortificațiile de la Anvers și Liege au cedat sub noile obuze miniere. Linia de luptă punea în pericol și fabricile și uzinele proaspăt construite lângă București. O parte din armament a fost mutat la Podul Cernavodă și la Turtucaia, multe forturi rămânând descoperite. Lipsa trupelor de geniu și a armanentului au dus la dezactivarea Centurii în 1914, și la dezarmarea ei puțin timp mai târziu. 

Până în 1916, România era neutră, intrând ulterior în război. Tunurile Cetății București au fost puse pe afeuri construite la atelierele Grivița și au fost create astfel 3 regimente de artilerie.

Armata germană a învins armata română în bătăliile din noiembrie-decembrie 1916, purtate pe râurile Neajlov și Argeș, următorul punct vizat fiind Bucureștiul. Fără fortificații active, capitala a fost declarată oraș deschis, iar trupele nemțești au intrat fără luptă. Cetatea București a căzut astfel, fără a fi vreodată folosită în scopul pentru care fusese creată inițial.

După război, forturile au rămas în administrarea Armatei, însă câteva au sărit în aer din cauza autoaprinderii muniției depozitate în interior. 

Există cinci tipuri de forturi: tipul 1, tipul 2, tipul 3, tipul Aquatic (Ștefănești) și tipul Unic (Afumați). 

Particularități ale Fortului VI Afumați

Fortul VI Afumati (Figura 2) reprezintă una dintre cele mai complexe lucrări. Este un tip unic (5), o adaptare a tipului 2, caruia i-a fost exclus reduitul. Fortul de tip 2 avea reduitul amplasat în centru. Pe lângă acesta, în centrul său fost plasate și o cupolă pentru un tun de mărimea 150, respectiv o turelă pentru un obuzier de mărimea 57.

            În partea nord-estică se află și o semicaponieră, o caponieră în partea nord-vestică, iar în partea sudică extremă, poternă. Zidurile erau puțin mai subțiri, având cca 3,5 metri. Galeriile făceau legătură între cupolele de adăpostire a muniției, o altă ducând către caponieră.

Fiind proiectat înaintea apariției obuzului mina, planurile au fost modificate pe parcurs, iar construcția a fost una aparte.

Figura.2. Structura fortului VI Afumați

Sursa: Prelucrare dupa Locotenent Colonel D.I. Vasiliu, 1933

Fortul Afumați are 9 turele, față de fortul de tip 2, care avea 8 turele, tipul 3 cu 7 turele, tipul 1 cu 6 turele, tipurile 3 si 4 cu 5 turele si tipul mixt cu 3 turele. Prin urmare, Fortul Afumati avea si cele mai multe galerii.

Acestui fort i s-a construit si o poternă, pe capitalul lui, legând localele de caponieră. Din această poternă pleacă galeriile și poternele ce duc la locale, cupole și semicaponiere.

În ceea ce priveste armamentul, fortul Afumati, acesta detine 3 cupole a câte 2 tunuri de 150 mm, instalate astfel: una pe capital fortului și câte una la dreapta și la stânga capitalei; două cupole pentru cate un obuzier de 210 mm, așezate pe frontul[g8]  posterior, aproximativ în locul în care trebuia amplasat reduitul.

De asemenea, pentru lupta apropiată și flancarea șanțurilor existau și 4 turele, destinate câte unui tun de 75 mm. Camerele garnizoanei au fost modificate prin construirea de bazinete, semn al utilizării lui ca depozit.

În comparatie cu Fortul VI Afumați, Fortul I Chitila are reduitul prezent în partea centrală, componentă la care s-a renunțat în construirea fortului de la Afumați. De asemenea, Fortul Chitila are numai 5 turele, pe când Fortul Afumați are 9.

Din pacate, de la scoaterea din funcțiune a acestor edificii, unele construcții nu au mai fost reabilitate și au fost chiar uitate. Este și cazul fortului VI Afumați, care este parțial inundat, iar în cazul unor precipitații abundente este impracticabil. A fost abandonat de instituțiile Armatei Române, în vremea comunismului fiind folosit ca depozit de murături pentru locuitorii din zonă.

În ziua de astăzi, este accesibil numai pentru personalul special pregătit, pentru amatorii aventurilor de week-end, fiind și o zonă periculoasă. Pe întreg perimetrul din apropierea forului se află gropi înguste și foarte adânci, ascunse prin iarba înaltă, care pot fi capcane ușore pentru excursioniști.

Potențialul de valorificare

Acțiunile de promovare trebuie realizate în legatură strânsă cu autoritățile locale pe teritoriile cărora se află edificiile, dar și în colaborare cu instituțiile armatei, care dețin o parte din aceste forturi și baterii intermediare.

Vechimea forturilor este de circa 110 ani, fiind în continuare în stare foarte bună. Dacă ar fi rebilitate, însă, ar putea fi incluse în circuite turistice (Figura 3), aducând în București un număr mai mare de turiști. Asemenea centurilor de fortificații de la Liege și Anvers, distruse în mare proporție în jurul anului 1900, ar putea fi parțial electrificată și pregătită pentru a primi vizitatori.

Ar putea fi realizate excursii tematice și ar putea fi transformate parțial în muzee.

De asemenea, pot fi create broșuri speciale și videoclipuri de prezentare, promovate prin intermediul mass-media, aducând astfel în discutie și introducerea Centurii de Fortificație pe lista monumentelor istorice.

Figura 4. Propunere pentru tur organizat cu microbuzul din centrul Bucureștiului

Sursa: Prelucrare QGis

De asemenea, poate fi creat și un tur ciclist (Figura 4), care să pornească din centrul Bucureștiului și să urmeze toate monumentele vizate de pe centura capitalei. În acest caz, însă, ar trebui reabilitată și Centura, creându-se astfel piste speciale pentru biciclete și puncte de informare turistică.

Figura 5. Propunere tur ciclist

Sursa: Prelucrare QGis

Pe lângă acestea, modalități de promovare mai există și în crearea unor puncte de informare turistică specializate pe edificii de război, atragerea unor investitori care să poată reabilita și promova ulterior punctele turistice, dar și înființarea unei asociații al cărei scop să fie acela de a scoate în evidență atracțiile din județul Ilfov, inclusiv al rețelei de fortificație.

Conluzii

Centura de Fortificații a municipiului București reprezintă o temă din ce în ce mai dezbătută în ultimii ani, fiind însă ignorată atunci când vine vorba de investiții locale.

Fortul VI Afumați, care este și un tip unic între cele 18 construcții, a fost lîsat să se degradeze, fiind ignorat de autoritățile locale din Voluntari, oraș pe raza căruia se află.

Putem afirma faptul că reabilitarea și introducerea fortului VI Afumați, dar și a celorlalte forturi, în circuitele turistice, ar aduce anual un plus de turiști în județul Ilfov, având ca urmare și creșterea economiei și a aportului de vizitatori în localitățile din imediata apropiere a municipiului București.

---