Categorie: ganduri

„Oamenii fericiti citesc si beau cafea” (Agnes Martin-Lugand)

postimageRecunosc, am cumparat aceasta carte pentru titlu si pentru coperta. Auzisem ca este una dintre cele mai bune carti lansate la noi in acest an, dar nu ma asteptam sa ma uimeasca si sa o ador!

Povestea incepe cu un eveniment tragic din viata lui Diane, mai exact cu decesul sotului sau Colin si a fiicei lor, Clara, intr-un accident de circulatie. Diane este extrem de afectata de cele intamplate si nu se poate desprinde de viata pe care o avusese inainte. Actiunea continua la un an de la acest eveniment, iar Diane este inca marcata de cele intamplate. Inca isi spala parul cu samponul preferat al Clarei si poarta hainele lui Colin, nu suporta pe nimeni in preajma, in afara de cel mai bun prieten al sau, Felix. Acesta i-a promis ca va avea grija de ea si s-a tinut de cuvant, fiind ca un frate mai mare, dar si mai zvapaiat al personajului principal.

Rapusa de sentimentele de vinovatie, de singuratate si depresie, Diane decide sa place din Paris, in Irlanda, tara pe care Colin o iubea. Dupa ce a ales un satuc la intamplare, Mulranny, Diane a inceput pregatirile. Ultimii care au aflat, insa, au fost parintii acesteia. Deranjati peste masura de decizia fiicei lor, au incercat sa o faca sa se razgandeasca, intr-un mod impunator.

Ajunsa in mica asezare irlandeza, Diane isi da seama ca atmosfera de acolo nu avea nici cea mai mica legatura cu agitatia pariziana. Decisa sa locuiasca in Mulranny pentru o mai lunga perioada de timp, inchiriaza o casa pe plaja. Proprietarii, Jack si Abby, o primesc cu bratele deschise. Nu se poate spune acelasi lucru si despre nepotul lor, Edward, care are o atitudine total opusa lor.

Descris ca un tip dur, serios, caruia ii smulgi cu greu un zambet de pe chip, Edward reactioneaza dur atunci cand afla ca aceasta ii va fi vecina.

Judith, sora acestuia, venita in vizita din Dublin, este mult mai incantata de sosirea lui Diane si reuseste sa se imprieteneasca cu ea din prima clipa. La fel si cainele lui Edward, Postman-Pat, care o place peste masura.

Actiunea decurge normal, pana cand toti afla adevaratul motiv pentru care ea a parasie Franta. Edward incepe sa se indragosteasca de ea, o duce intr-o expeditie pe o insula apropiata, unde obisnuia sa se refugieze cu ani in urma pentru a face fotografii.

In aceasta scurta excursie, cei doi se apropie din ce in ce mai mult si se saruta pentru prima data.

Intorsi acasa, Diane este invitata de Edward la cina, dar cand atmosfera devine incinsa, el primeste o vizita neasteptata: sotia.

Acesta este punctul in care relatia se rupe, Diane este foarte furioasa pe Edward, fiind convinsa ca i-a sucit mintile intetionat. Judith, Jack si Abby incearca sa ii schimbe parerea, povestindu-i despre Megan, dar ea decide sa se intoarca la Paris.

Edward o alunga pe Megan si se intoarce la Diane pentru a-i spune cat de mult tine la ea. Ea il anunta ca va reveni la Paris, iar iubirea lor va lua sfarsit.

Ultima scena intre cei doi se petrece in fata casei ei, la plecare. Dupa o absenta de cateva zile, Edward vine sa isi ia ramas-bun, o saruta pe tampla si pleaca pe plaja. Diane urca in masina, urmarindu-l in oglinda.

Ajunsa inapoi la Paris, Diane reia afacerea ei si a lui Felix, o cafenea literara, o redeschide si decide sa traiasca fericita, impacata cu gandul ca cei dragi sunt plecati de mai bine de doi ani.

Aceasta poveste este una cu o foarte mare incarcatura emotionala, fiind descrisa ca un roman psihologic, subliniind atat fragilitatea oamenilor, expunerea permanenta la pericolele vietii, cat si drama celor lasati in urma, greutatea de pe umerii acestora.

Sensibilitatea si romantismul din fiecare cititor ies la iveala cu ajutorul acestui volum, iar fiecare ar trebui sa isi puna o serie de intrebari dupa lecturarea lui.

Ceea ce ma inspira

Prima data m-am gandit la cineva anume. A fost ca o sclipire de moment. M-am gandit la o persoana de care eram indragostita ireversibil si care imi umplea sufletul de bucurie de fiecare data cand ii auzeam numele.

Mi-am amintit prima intalnire, plimbarea aceea intr-o zi de iarna. Chiar nu mai conta faptul ce eram inghetata mai mult de jumatate si abia legam doua cuvinte. Era acolo sa ma incalzeasca.

familypic

Am continuat prin noptile in care nu puteam dormi gandindu-ma la ziua ce avea sa vina, la urmatoarea data cand avea sa ii vad chipul. Continuam sa imi imaginez cu imi va lua mana si o va incalzi in propriile palme facand sa para ca se simte bine si nu are probleme cu vremea de afara.

Cea mai frumoasa parte a fost aceea cand imi imaginam primul nostru sarut. Cum voi pleca spre casa, dar va alerga dupa mine, ma va apuca de sold si ma va saruta incet, ca si cum nimic nu ar mai fi in jurul nostru. Ma gandeam la acel moment din prima clipa in care ne-am vazut. Ii simteam buzele moi lipindu-se usor de ale mele, mainile reci pe care le trecea peste obrajii mei rozalii si coboarau incet pe corpul meu si asa paralizat de fericirea de moment.

Cred ca acestea sunt momente care ma inspira. Gandindu-ma la persoana de care sunt indragostita fara margini.

Apoi mai erau si planurile de viitor. Imi imaginam o lume atat de frumoasa pentru noi. Peste ani, locuind pe coasta de est a Americii, traind dintr-o mica afacere de familie, un restaurant aproape de plaja, alaturi de cei trei copiii ai nostri intr-o casa modesta, in padure, in imediata apropiere a unui lac. Hranindu-ne cu dragostea reciproca si caldura familiei, visand sa ajungem impreuna, doi batranei simpatici, la 90 de ani, care sa isi stranga in brate stranepotii si sa le spuna povestea vietii lor asa cum nimeni nu ar reusi.

Probabil le-am povesti peste cate rautati am trecut pentru a ajunge acolo, cate nopti nu am dormit gandindu-ne unul la celalalt, emotiile pe care le-am indurat la fiecare serbare a copiilor si bucuria de a avea o familie fericita si unita ca a noastra.

Cred ca acest tablou este mai mult decat suficient pentru a ma motiva sa merg mai departe si sa lupt pentru ceea ce imi doresc, iar peste ani ne vom revedea intr-un alt decor, intr-un alt moment plin de sensibilitate si emotie, povestind aceleasi intamplari cu un un farmec aparte.

Cred in destin

Mi s-a intamplat de multe ori. E o superstitie. Am o melodie pe care o consider “prevestitoare”. Inainte de un mare proiect, inainte de a mi se intampla ceva deosebit, aud melodia la radio.

Eram astazi in taxi, in drum spre prima repetitie cu actori a piesei de teatru pe care o scriu. Vorbeam cu taximetristul, incercand sa par comunicativa si de treaba, radioul era dat pe “mute”. Deodata am tacut, nu am stiut ce sa ii mai raspund, iar el a dat sonorul mai tare. Melodia abia incepuse. Am avut o stare pe care nu o puteam descrie. Din toata emotia pe care o aveam, toate gandurile negative… totul s-a transformat in optimism si am stiut ca va fi in regula si voi fi multumita si fericita la finalul zilei.

Cred in destin. Cred in piesa pe care am auzit-o la radio pentru ca m-a schimbat in urma cu zece ani, cand am ascultat-o pentru prima data, si am stiut ca ceva se va schimba cu adevarat in viata mea. Asa a fost.

De fiecare data cand aud respectivul artist cantand melodia mea de referinta, care are, intr-o oarecare masura, legatura cu ceea ce fac, capat o energie pozitiva aparte, pe care nu o mai gasesc nicaieri.

Cred in destin. Cred ca nimic nu e intamplator in viata asta. Incep sa ma conving pe zi ce trece de acest fapt. Tind sa spun ca am un scop pe aceasta lume si ca nimic din ce e acum nu e temporar. Mai devreme sau mai tarziu toate se vor intoarce si se vor lega in ceva deosebit. Tot ce am trait pana acum, tot ce am pierdut sau am castigat, se va uni si va contribui la ceea ce voi fi peste 10-20-30 de ani.

Ti-am lasat pozele. Eu am amintirile.

3525077Ai fost mai mult decat credeam, mai mult decat speram de la viata si de la un prim iubit. Ai fost omul care a stiut sa ma asculte sis a ma iubeasca.

Ai fost cel langa care ma vedeam o viata intreaga si langa care imi doream o familie.

Ai fost primul caruia ii spuneam “buna dimineata!” si ultimul caruia ii ziceam “noapte buna!”.

Ai fost barbatul care m-a tinut in brate cand mi-a fost teama sau frig, cand am simtit ca totul se prabuseste, cel care m-a sarutat pe frunte si mi-a prmis ca totul va fi bine.

Ai fost omul vietii mele.

Nu am nevoie de fotografii sau lucruri pentru a-mi aminti de tine. Totul a ramas in sufletul meu. Imagini si trairi imposibil de uitat.

Atunci cand am plecat ti-am lasat pozele. Nu am nevoie de ele. Am ceva mai frumos: amintirile.