Autor: EllaComan

Ceea ce ma inspira

Prima data m-am gandit la cineva anume. A fost ca o sclipire de moment. M-am gandit la o persoana de care eram indragostita ireversibil si care imi umplea sufletul de bucurie de fiecare data cand ii auzeam numele.

Mi-am amintit prima intalnire, plimbarea aceea intr-o zi de iarna. Chiar nu mai conta faptul ce eram inghetata mai mult de jumatate si abia legam doua cuvinte. Era acolo sa ma incalzeasca.

familypic

Am continuat prin noptile in care nu puteam dormi gandindu-ma la ziua ce avea sa vina, la urmatoarea data cand avea sa ii vad chipul. Continuam sa imi imaginez cu imi va lua mana si o va incalzi in propriile palme facand sa para ca se simte bine si nu are probleme cu vremea de afara.

Cea mai frumoasa parte a fost aceea cand imi imaginam primul nostru sarut. Cum voi pleca spre casa, dar va alerga dupa mine, ma va apuca de sold si ma va saruta incet, ca si cum nimic nu ar mai fi in jurul nostru. Ma gandeam la acel moment din prima clipa in care ne-am vazut. Ii simteam buzele moi lipindu-se usor de ale mele, mainile reci pe care le trecea peste obrajii mei rozalii si coboarau incet pe corpul meu si asa paralizat de fericirea de moment.

Cred ca acestea sunt momente care ma inspira. Gandindu-ma la persoana de care sunt indragostita fara margini.

Apoi mai erau si planurile de viitor. Imi imaginam o lume atat de frumoasa pentru noi. Peste ani, locuind pe coasta de est a Americii, traind dintr-o mica afacere de familie, un restaurant aproape de plaja, alaturi de cei trei copiii ai nostri intr-o casa modesta, in padure, in imediata apropiere a unui lac. Hranindu-ne cu dragostea reciproca si caldura familiei, visand sa ajungem impreuna, doi batranei simpatici, la 90 de ani, care sa isi stranga in brate stranepotii si sa le spuna povestea vietii lor asa cum nimeni nu ar reusi.

Probabil le-am povesti peste cate rautati am trecut pentru a ajunge acolo, cate nopti nu am dormit gandindu-ne unul la celalalt, emotiile pe care le-am indurat la fiecare serbare a copiilor si bucuria de a avea o familie fericita si unita ca a noastra.

Cred ca acest tablou este mai mult decat suficient pentru a ma motiva sa merg mai departe si sa lupt pentru ceea ce imi doresc, iar peste ani ne vom revedea intr-un alt decor, intr-un alt moment plin de sensibilitate si emotie, povestind aceleasi intamplari cu un un farmec aparte.

Cred in destin

Mi s-a intamplat de multe ori. E o superstitie. Am o melodie pe care o consider “prevestitoare”. Inainte de un mare proiect, inainte de a mi se intampla ceva deosebit, aud melodia la radio.

Eram astazi in taxi, in drum spre prima repetitie cu actori a piesei de teatru pe care o scriu. Vorbeam cu taximetristul, incercand sa par comunicativa si de treaba, radioul era dat pe “mute”. Deodata am tacut, nu am stiut ce sa ii mai raspund, iar el a dat sonorul mai tare. Melodia abia incepuse. Am avut o stare pe care nu o puteam descrie. Din toata emotia pe care o aveam, toate gandurile negative… totul s-a transformat in optimism si am stiut ca va fi in regula si voi fi multumita si fericita la finalul zilei.

Cred in destin. Cred in piesa pe care am auzit-o la radio pentru ca m-a schimbat in urma cu zece ani, cand am ascultat-o pentru prima data, si am stiut ca ceva se va schimba cu adevarat in viata mea. Asa a fost.

De fiecare data cand aud respectivul artist cantand melodia mea de referinta, care are, intr-o oarecare masura, legatura cu ceea ce fac, capat o energie pozitiva aparte, pe care nu o mai gasesc nicaieri.

Cred in destin. Cred ca nimic nu e intamplator in viata asta. Incep sa ma conving pe zi ce trece de acest fapt. Tind sa spun ca am un scop pe aceasta lume si ca nimic din ce e acum nu e temporar. Mai devreme sau mai tarziu toate se vor intoarce si se vor lega in ceva deosebit. Tot ce am trait pana acum, tot ce am pierdut sau am castigat, se va uni si va contribui la ceea ce voi fi peste 10-20-30 de ani.

Ti-am lasat pozele. Eu am amintirile.

3525077Ai fost mai mult decat credeam, mai mult decat speram de la viata si de la un prim iubit. Ai fost omul care a stiut sa ma asculte sis a ma iubeasca.

Ai fost cel langa care ma vedeam o viata intreaga si langa care imi doream o familie.

Ai fost primul caruia ii spuneam “buna dimineata!” si ultimul caruia ii ziceam “noapte buna!”.

Ai fost barbatul care m-a tinut in brate cand mi-a fost teama sau frig, cand am simtit ca totul se prabuseste, cel care m-a sarutat pe frunte si mi-a prmis ca totul va fi bine.

Ai fost omul vietii mele.

Nu am nevoie de fotografii sau lucruri pentru a-mi aminti de tine. Totul a ramas in sufletul meu. Imagini si trairi imposibil de uitat.

Atunci cand am plecat ti-am lasat pozele. Nu am nevoie de ele. Am ceva mai frumos: amintirile.

Nu exista relatii secrete, numai relatii sortite esecului

 

relationship-breakup

M-ai iubit. Acum regret. Pentru ca si eu am simtit la fel. Poate chiar mai mult.

Am suferit, recunosc. Am plans dupa tine, m-am intrebat “de ce eu?”. De ce a trebuit sa dau de un om atat de minunat ca tine, dar care refuza sa isi asume o responsabilitate? De ce nu m-ai putut iubi de fata cu toti? De ce relatia noastra a fost, in cea mai mare parte, secreta?

De ce ai evitat sa le spui alor tai despre noi? Nu ai fost in stare sa ii infrunti?

Azi, cand te-am vazut, mi-am dat seama de toate. Mi-am dat seama ca nu ai fi putut vreodata sa le recunosti celor din familie ca esti cu mine. Nu ai fi putut sa ma iubesti cu totul pentru ca nu asa esti tu. Esti un adult-copil. Pentru tine e inca un joc, chiar daca ai trecut prin atatea, dar, mai presus de toate, mi-am dat seama ca inca am sentimente fata de tine.

Stiu ca am trecut prin multe impreuna, in special prin evenimente negative ce au dus la despartire. Le regret in fiecare zi. Nu meritai asta. Nu ma meritai pe mine.

Realizez totusi ca si tu ai facut greseli. Una mare, mai ales. Ai tinut totul secret. Ti-a fost rusine cu mine? Nu m-ai iubit cu adevarat? Pentru ca nu exista relatii secrete, exista numai relatii sortite esecului.