Autor: EllaComan

Nu e târziu să o iei de la început

Mi-am propus sa scriu. Zilnic. Macar un text pe care sa il dezvolt.

Vreau sa ajung la o suta.

Ciudat. Nu am inspiratie.

Ma gandesc la anii pierduti, la dorinta pe care o aveam pentru a scrie ceva frumos, la nerabdarea pe care o aveam in fiecare zi, cand veneam de la scoala, dorind sa pun pe hartie toate gandurile din acea zi.

Am ales o cariera pe care nu stiu daca mi-o doream neaparat. Am luat un vis marunt si l-am transformat in realitate. Am luat o singura sansa si am dus-o la extrem.

Astazi sunt la doctorat. Nu realizez cand am ajuns acolo. Nu realizez cand a trecut timpul sau cum am putut sa ajung pana aici.

Citesc scriu si respir geografie, istorie, urbanism. Asta fac de sapte ani. Nu a fost o clipa in care sa regret drumul pe care l-am urmat. Nu a fost o clipa in care sa ma gandesc, cu adevarat, de ce am urmat aceasta cale.

Imi imaginez ce s-ar fi intamplat daca mi-as fi urmat inima, daca as fi avut curajul sa lupt cu cei din jur pentru ceea ce imi doream la acea vreme. Poate ca viata mea ar fi fost total diferita, poate ca viata mea ar fi fost mult mai buna, poate as fi facut totul cu mai multa daruire.

Ajung seara, de la serviciu, ma asez in fata laptop-ului si incerc sa compun ceva. Cateodata reusesc, alte ori dau gres in speranta de a fi cat mai buna.

Poate ca si acest text este banal si lipsit de sens, insa este ceea ce imi place.

Incerc sa imi dau seama de ce am acceptat sa o iau pe un drum ”de rezerva”, pe un drum pe care stiam ca il voi regreta candva, pe un drum la finalul caruia, orice mica sansa avea sa fie spulberata de alte oportunitati, de alte sanse ce imi erau aruncate in fata.

Scriu cu acelasi drag, compun texte fara sa ma opresc, incerc sa fac din pasiunea mea tot ce imi doream sa fiu de fapt.

Nu e tarziu niciodata sa fiu cine imi doream sa fiu, nu e tarziu sa dau curs viselor mele din copilarie, nu e tarziu sa public o carte, sa urmez facultatea pe care mi-o doream cu adevarat, dar ma gandesc ca nu totul sta intr-o bucata de hartie, visele mele nu tin neaparat de o diploma de absolvire.

Ma gandesc uneori ca iti trebuie un dram de nebunie sa o iei de la zero, dar si curaj pentru a fi cine iti doreai candva, pentru a fi multumit cu persoana ta.

Eu sunt multumita cu mine si incerc sa fac tot ce pot pentru a da curs acestei cariere pe care mi-am ales-o, cea de geograf. Viata mi-a oferit multe oportunitati, am batut la usi pe care le credeam inchise, dar ele mi s-au deschis.

Totusi, nu e tarziu sa o iei de la capat, mai ales atunci cand stii ca ai pentru ce sa lupti.

Iar eu pot lupta pentru tot ce mi-am dorit vreodata.

Cerul albastru, visurile, pasarile, toate fac parte dintr-un dans neintrerupt al vietii pe care multi il uitam atunci cand suntem departe si ne este bine.

Cerul era albastru, fara nori, absolut deloc. Era atat de senin incat puteai vedea infinitul universului, ceva unic si magnific. Doar o pasare mai perturba linistea vazduhului. O priveam cum se pierde in zare si ma intrebam cum pot calatori pasarile atat de departe?! Cum pot zbura mii de kilometri. Dintr-o tara in alta, de la nord la sud, fara a fi prinse de pisici sau fara a se lovi de geamuri. Era un mister, dar tot ce stiam era ca pasarile calatoare mereu se vor intoarce la locurile pe care le cunosc, se vor intoarce in locul in care s-au nascut, in locul in care au vazut, prntru prima data, lumina zilei, ca orice om.

Ne nastem si plecam in lume. Ne facem un rost si uitam sa ne intoarcem. Atunci cand vremurile sunt grele, insa, gandul ne zboara in acel loc pe care il numeam candva ”acasa”. Si ne intoarcem. O luam de la inceput, ne straduim sa facem totul bine de data aceasta.

Poate ca nu este in zadar, poate ca acea deceptie ne face sa ne dam seama ce iubim cu adevarat si ce ne dorim cu adevarat de la viata, unde trebuie sa fim. Fratii, parintii, copiii, nimic nu este mai presus decat dragostea pentru ei, insa multi uitam asta atunci cand ajungem in varf. Deodata incepem sa cadem, iar in zborul lin catre pamant, incepem sa ne amintim de lucrurile cu adevarat importante in viata, iar oamenii pe care ii adoram candva, ne prind de mana, rand pe rand, formand un lant ce ne atenueaza caderea brusca de pe lauri.

Timpul vindeca tot, insa niciodata nu poate sterge amintirile. Revenim acolo unde a inceput totul, fara sa vrem. Sfarsim in acelasi loc in care am inceput sa crestem, in care ne-am dat seama cine vrem sa fim, in care am devenit oameni.

Cerul albastru, visurile, pasarile, toate fac parte dintr-un dans neintrerupt al vietii pe care multi il uitam atunci cand suntem departe si ne este bine.

Un simplu tango

Mai mult as prefera sa stau singura. Sau sa plec. Sau sa le fac pe ambele, simultan.

Nu pot sta in aceeasi camera in care nu te-as putea privi pe tine, sa ma gandesc cum ar fi fost sa fie ceva.

E greu sa pot sa ma gandesc la tine ca la mai mult decat un prieten.

E greu sa stiu ca nu va fi niciodata nimic.

Intram si iesim de pe scena vietii singuri, dar, pe parcurs, alegem actorii alaturi de care sa ne petrecem zilele. Intre inceput si final este un singur pas, iar cea mai buna diferenta o va face alegerea persoanelor de care vei fi inconjurat.

Nu este un simplu joc, viata. Este mai mult decat atat. Este un dans. Un fel de tango neintrerupt al unor alegeri radicale, de moment. Spontaneitatea si impulsul sunt cei mai importanti factori ai destinului nostru.

Nu se merita sa cugetam indelung. Nu se merita sa meditam la orice decizie pe care o luam.

Se merita numai sa mergem mai departe, sa ducem melodia pana la final si sa concluzionam ca, dintr-o data putem ramane fericiti pentru totdeauna.

Nu stiu daca voi avea aceasta ocazie, dar voi fi fericita sa stiu ca am facut totul, ca am iubit cu toata inima, persoane care nu ar fi bagat de seama ca sunt in acea camera, ca am zambit unor oameni pentru care simteam mai mult decat lasam sa se vada. Sunt fericita ca am iubit si ca am fost iubita, iar pas cu pas am reusit sa imi duc la bun-sfarsit toate visele.

Sunt fericita pentru toti pe cei pe care i-am iubit, iar daca ar fi sa am o ultima dorinta, ar fi ca tu sa imi acorzi un singur moment.

O zi obisnuita

Ziua aceasta vine atat de greu si trece atat de repede.

Nu ma pot gandi, nu imi pot imagina cum au trecut deja 14 ani.

Un lucru este sigur: acea zi de primavara nu va putea fi uitata. M-a facut sa imi dau seama ce inseamna viata, cum trebuie sa pretuiesti fiecare secunda.

Daca ai un dram de noroc sau curaj, trebuie sa il valorifici. Nu conteaza cum.

Au trecut 14 ani in care am invatat cum sa fiu un adult, cum sa imi socotesc fiecare minut din viata, cum sa ma bucur de orice neajuns, de orice fericire, de orice speranta.

Le-am valorificat pe toate.

As zice ca nu am lasat sa treaca o oportunitate pe langa mine, ca am invatat sa profit de tot si de toate, ca am invatat sa plang si sa rad atunci cand nu aveam nimic, dar sa ma bucur de acel moment.

De orice moment, am invatat sa profit, sa am un avantaj fata de ceilalti.

Voi m-ati invatat, inca din acea zi, ca orice moment merita trait la maxim, ca nu se stie daca vom prinde si ziua de maine.

Viata e atat de parsiva si haina incat nu stii cat ti-a mai ramas. Incerci sa faci tot ce poti pentru a-i multumi pe altii, dar pe tine cine te multumeste?!

Am invatat sa traiesc pentru mine, pentru tot ce ma face fericita.

Si oricat am incercat sa fug de destin, el m-a ajuns din urma. Oricat am incercat sa fug de voi, de acea zi, privesc in urma si nu ma pot lipsi. Ceva ma atrage mereu acolo.

La orice eveniment important din viata, ma gandesc la voi. Chiar daca a trecut atat de mult timp, nu uit sa ma intreb ”Ce ar face…?”, insa e atat de greu sa stiu ca nu voi mai primi un feed-back. Nu fac altceva decat sa privesc in sus si sa spun ”Sper ca sunteti mandri”. Atat pot spune acum.

Mai mult ca niciodata, incerc sa trec peste, sa nu ma gandesc la ”Ce ar fi fost daca…” pentru ca stiu ca nu voi afla vreodata.

In viata nu exista coincidente si vad asta cu fiecare minut care trece.

Am incercat sa fug de acea zi, dar ma va urmari vesnic.

Nu stiu daca o pot numi o sarbatoare sau o zi in care sa plang, dar stiu ca aceasta zi ma va urmari pentru tot restul vietii.