Stai pe margine. Privesti. Nimeni nu te baga in seama. Nu vreai sa devii important, nu vrei sa iesi in evidenta.

O privesti si nu te poti abtine.

De ce?!

Poate pentru ca nu te crezi suficient de bun. Poate pentru ca ai impresia ca inima ei apartine altcuiva.

Ti se pare.

Totul e un amalgam de sentimente, de furii, de neputinta imbinate cu putina rusine si sinceritate pe care nu vrei sa le scoti la iveala.

Ti se pare fara rost sa spui ceva.

Ochii caprui si parul drept, prins la spate intr-un coc neglijent, dar ingrijit, fac din tine un om slab, fara putere, o persoana indoielnica de propriile puteri si capacitati.

Ai senzatia ca orice ai face este sortit esecului. Asa ca stai cu mainile in san si continui sa visezi. Privesti in gol si poate iti imaginezi cum ar fi sa fie.

Dar visul dispare atunci cand altcineva se apropie de ea.

Poate ai fi putut sa schimbi ceva, la un moment dat. Poate ai fi putut sa fii tu acolo, sa o strangi in brate si sa o saruti.

La ce folos sa fii rebel, puternic si popular. La ce folos sa le ai pe toate, daca nu o ai pe ea?!

Rusinea e o emotie irosita, indiferent de cat curaj ai avea in mod normal.

Ciudat. La fel procedez si eu.