Niciodata nu te voi uita

A trecut ceva vreme de cand ne stim. Ciudat. Parca mai ieri te-am intanit. Eu eram in anul al II-lea, tu in anul I, in fata amfiteatrului Valsan, dupa o prezentare a programelor de master. Am alergat dupa tine si ti-am cerut numarul de telefon. Nu imi aminteam foarte bine momentul, desi tu il stiai perfect. Am sapat adanc in memorie si totul a revenit clar in minte. Stiu ca te-am privit pe tot parcursul prezentarii. Nu imi puteam lua privirea de pe tine. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere.

Vremea a trecut si nu ne-am mai intanit aproape doi ani de zile. Totul a revenit pe vremea cand am intrat la master, iar tu erai anul al III-lea. Am inceput sa vorbim dintr-o prostie. Iti placeau postarile mele de pe blog. Am zis ”ok”. Nu acordam o prea mare importanta. Atunci mi-am dat seama ca erai persoana de la care nu imi puteam lua ochii in mai 2015.

De fiecare data cand numele tau vine in discutie, imi amintesc de vorba ta ”nu stiu ce sa spun”. Poate ca asta mi-a dat curaj in acesti ani.

Ceea ce nu pot uita este acea seara de iunie, in care ai ramas la mine. Se intampla in 2017. Am petrecut toata ziua impreuna, apoi am iesit in oras. O cina mult prea ciudata, alaturi de fostul meu prieten. A fost cel mai penibil moment din viata mea. Nu te puteam scapa din priviri.

Era o seara ploioiasa si urata, o seara tipica de vara, plina de energii negative, dar incarcata de emotii. Am luat un taxi din Regie si pana la apartamentul meu, cu scopul de a urmari un film. Era ultimul lucru la care ma gandeam. Te tineam in brate, iar dupa ce am schimbat trei filme, ne-am hotarat asupra unei comedii dubioase.

Stateai in baretele mele, iar in momentul urmator privirile ni s-au intersectat. Nu mai simtisem acel lucru pentru nimeni, niciodata. Aveam impresia ca stomacul avea sa imi explodeze, iar inima mi se urcase in gat.

A fost un moment pe care nu il voi uita. Atunci te-am simtit mai aproape ca niciodata. Acela a fost momentul in care am simtit primul sarut, din dragoste, asa cum nu o mai facusem pana atunci.

Ne-am cufundat intr-un somn adanc, in patul meu de o singura persoana. Nici nu aveam nevoie de mai mult spatiu. In noaptea aceea am simtit ca totul este asa cum ar trebui sa fie.

Timpul a trecut, insa. Ne-am indepartat, am avut disputele noastre.

Acea zi de iulie, in fata blocului tau, in care m-am simtit mai neputincioasa ca nicodata. Stateam in camera ta, pe marginea patului. Mi-ai spus ca nu simti la fel de mult pentru mine, pe cat o fac eu. M-am simtit inutila. Parca totul se naruise. Am iesit in fata blocului si am vrut sa te sarut. Te-ai ferit. De ce?!

Am plecat trista si dezamagita de ceea ce tocmai se intamplase, dar avea sa fie o decizie inteleapta.

Am continuat sa vorbim ca simpli prieteni si colegi. Era o situatie penibila atunci cand ma autoinvitam la tine pentru a lucra la un proiect impreuna. Credeam ca totul va fi bine. Speram.

Acum ma uit la noi si nu mai recunosc nimic. Suntem doi straini care abia isi mai vorbesc, care se ignora, desi nu cred ca vor sa o faca.

Inca mai sper ca va veni acea zi in care sa ne redescoperim si sa ne dam seama ce vrem de la viata.

Imi doresc ca acea zi sa vina candva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: