Aceasta zi

A fost azi. Ultima zi din martie. Ciudata zi.

Imi aminteste de tine.

Am plecat pe la ora 13 din Afumati, catre Urziceni cu gandul de a merge la o manastire.

Pe drum am cumparat si doua candele pe care planuiam sa le aprind la locul care m-a schimbat in urma cu 13 ani.

Rulam pe DN2 cu aproape 80 km/h, iar gandul imi era tot la voi. Nu imi puteam scoate din minte imaginile de la acea vreme.

Stiam ca nimic nu va schimba ceea ce s-a intamplat atunci, dar nu ma simteam impacata cu gandul ca nu am oprit niciodata in acel loc.

Am facut prima oprire la manastirea Chiroiu, aproape de Movilita. Era o liniste asurzitoare, un sentiment iesit din comun, ceva ce nu mai puteam compara cu nimic altceva.

Am stat acolo aproape jumatate de ora. Am simtit sa va aprnd si o lumanare. Asta fac mereu.

Apoi ne-am continuat drumul catre Urziceni. Aveam inima cat un purice. Tot ce imi venea in minte erau ultimele voastre momente, acea ultima seara.

Am parcat langa Parcul Politiei si am mers pe jos pret de cateva minute. E un oras mult prea linistit. Am ajuns in fata Casei de Cultura, apoi in fata Primariei. Ceva ma nelinistea.

Nu am stat decat o ora in Urziceni. Am pornit catre Afumati pe la ora 15.

Am mers cu muzica la maxim, am cantat si m-am simtit extraordinar alaturi de Paula, prietena mea cea mai buna.

Incercam sa uit si sa ignor faptul ca urma sa oprim in acel loc.

La un moment dat, Paula m-a intrebat:

„Unde oprim?”

Am facut o pauza. Imi era greu sa raspund.

„Inainte de intrarea in padurea Sinesti.”

Am ajuns la acel loc. Acel loc care a facut din mine ceea ce sunt azi. Cel putin asta prefer sa cred. Acel loc care mi-a rapit multe, dar m-a facut sa constinentizez viata. Mi s-au inmuiat picioarele. Nu puteam coborî din masina. Am tras adanc aer in piept si am facut-o. Am luat bricheta de pe bord si am aprins lumanarea. Nu voia sa arda. De ce?!

Intr-un final am reusit. Am asezat-o langa monumentul vostru.

Un fior m-a patruns si o mie de ganduri imi veneau in minte. Refuzam sa cred ca sunt acolo. Refuzam sa cred ca in sfarsit am avut taria sa opresc in acel loc.

M-am ridicat brusc si am pornit catre masina. Am trantit usa si am privit, pret de cateva secunde acel monument care imi aduce mereu aminte de voi. Vedeam inca masina. Vedeam acel maldar de fiare care v-a facut prizonieri si nu v-a mai dat drumul.

Am pornit catre Afumati fara a privi inapoi. Am pornit radioul masinii, dupa mult timp, stiind ca antena defecta bruiaza semnalul. Ca prin minune, o melodie a pornit. Una din melodiile tale.

Coincidenta?! Nu cred. Simteam ca ma privesti, de undeva de sus, ca stiai ca tocmai oprisem acolo. Simteam ca vrei sa imi dai putere sa trec peste asta. Era melodia mea preferata. O melodie atat de importanta pentru voi pe care nu o pot uita vreodata.

Coincidentele fac parte din viata noastra. Fie ca vrem sau nu, trebuie sa le luam asa cum sunt, sa le acceptam si sa ne obisnuim.

Si totusi, ziua aceasta nu am cum sa o uit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: